USL continuă să racoleze parlamentari, deputatul Eugen Chebac demisionând din PPDD. Potrivit unui comunicat de presă remis gândul, Chebac s-a înscris în UNPR, urmând să activeze în cadrul grupului parlamentar PSD.
Eugen Chebac a fost ales deputat pe listele PPDD, în județul Galați, acesta fiind anterior consilier județean, vicepreședinte și președinte al Consiliului Județean Galați.
Totodată, senatorul Marin Nicolae și-a anunțat și el demisia din PPDD, anunțând că va activa în cadrul grupului parlamentar PSD. Acesta a fost ales senator tot în județul Galați.
Plecarea celor doi parlamentari este o nouă lovitură pentru PPDD, mai ales după ce săptămâna trecută fostul lider al deputaților lui Dan Diaconescu, Radu Popa, a trecut și el de partea puterii, după ce o perioadă a rămas independent. Mai mult, liderul deputaților PPDD, Daniel Fenechiu, a spus că se așteaptă și la alte plecări